Conform art. 53 din Constituția italiană „Toți sunt obligați să contribuie la cheltuielile publice în raport cu venitul lunar și anual. Sistemul fiscal adoptat este criteriul de progresivitate. “
Impozitarea în Italia adoptează un principiu de natură progresivă și are drept scop finanțarea bunăstării cetățenilor și a serviciilor necesare pentru a satisface necesitațile lor.
Prin urmare, obligația de a plăti impozite trebuie să fie în concordanță cu capacitatea cetățeanului de a le plăti, adică cu propria capacitatea economică.
Autoritatea competentă privind impozitarea este Agenzia de Administrare Fiscală căreia trebuie comunicată anual „declarația fiscală”.
În momentul stabilirii în Italia, un cetățean străin sau UE care intenționează să rămână per teritoriul italian pe un termen mai îndelungat, urmează să solicite la birourilor teritoriale ale Agenției de Administrare Fiscală, numite Oficii de administrare fiscală, acordarea propriului cod fiscal.
Este un cod de identificare atribuit fiecărui cetățean, în scopuri fiscale, care este utilizat de registrul fiscal pentru înregistrarea și verificarea datelor relevante pentru autoritățile fiscale. Persoana trebuie să comunice propriul cod fiscal în momentul deschiderii unui cont curent, în cazul încasării unei plăți, la cumpărarea sau vânzarea unor bunuri imobile sau a unui autovehicul, când începe un raport de muncă, deoarece este necesar pentru plata sau rambursarea de impozite.
Cetățeanul UE este întotdeauna supus legislației fiscale a țării în care își are reședința. În unele cazuri, însă există riscul dublei impuneri dacă două țări au dreptul de a impozita veniturile cetățeanului UE, precum în următoarele condiții:
- lucrător transfrontalier (atunci când locuiește într-o țară UE, dar lucrează într-o altă țară);
- lucrător detașat în străinătate pentru o scurtă perioadă de timp,
- lucrător care a solicitat transferul indemnizației de șomaj din țara de origine în UE în care locuiește și unde este în căutarea unui loc de muncă;
- pensionar dintr-o țară UE care locuiește într-o altă țară membră;
În aceste situații, chiar dacă cetățeanul este întotdeauna supus legilor fiscale ale țării în care își are reședința, poate fi nevoit să plătească impozite și în propria țara de origine.
Majoritatea țărilor aderă la acordurile de evitare a dublei impuneri, pentru a evita impozitarea din partea ambelor țări membre.
În conformitate cu majoritatea tratatelor fiscale bilaterale, impozitele plătite în țara în care se activează sunt deduse din impozitele plătite în țara de reședință; în alte cazuri însă, venitul pe care îl realizați în țara în care munciți poate fi considerat impozabil numai în țara respectivă și scutit de impozit în propria țară de reședință. Dacă rata de impozitare din țara în care lucrați este mai mare, aceasta va fi cea pe care trebuie să o plătiți – chiar dacă este compensată de impozitul aplicat în țara de reședință, sau dacă acesta din urmă vă scutește de orice alt impozit.
LINK UTILI ARGOMENTI TRATTATI
https://europa.eu/european-union/topics/taxation_it
https://europa.eu/youreurope/citizens/work/taxes/income-taxes-abroad/index_it.htm
https://europa.eu/youreurope/citizens/work/taxes/double-taxation/index_it.htm
