Sistemul de învățământ și educație italian este organizat pe baza principiilor subsidiarității și autonomiei instituțiilor de învățământ.
Statul are o competență legislativă exclusivă privind „normele generale de învățământ” pe care le garantează pe întreg teritoriu național.
Mai mult, Statul stabilește principiile fundamentale pe care trebuie să le respecte Regiunile.
Regiunile au o putere legislativă concurentă în domeniul educației și exclusivă în domeniul educației și formării profesionale.
Instituțiile de învățământ de stat au autonomie didactică, organizațională și de cercetare, experimentare și dezvoltare.
Învățământul obligatoriu are o durată de 10 ani, de la vârsta 6 la 16 ani, ce cuprinde opt ani din primul ciclu de învățământ și primii doi ani din al doilea ciclu, care pot fi frecventați în școala secundară superioară de competență statală ori/sau în cadrul unităților de învățământ și de formare profesională de competență regională.
De asemenea toți tinerii au dreptul/obligația de instruire și formare timp de cel puțin 12 ani sau, în orice caz, până la obținerea unei calificări profesionale trienală, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Învățământul obligatoriu poate fi frecventat fie în școlile publice fie în cele paritarie, ce alcătuiesc sistemul public de învățământ, dar și în școlile care nu sunt paritarie sau prin intermediul instruirii în familie. Pentru ultimele două cazuri, sunt necesare teste de competență.
Părinții sunt responsabili de îndeplinirea obligației de instruire a minorilor, în timp ce primăriile de reședință și directorii școlilor asigură supravegherea îndeplinirii obligației.
Odată completat parcursul de învăţamănt obligatoriu și în cazul în care elevul nu intenționează să continue parcursul școlar, li se eliberează o certificare a competențelor dobândite.
După promovarea examenului de bacalaureat, elevul poate avea acces la cursurile din învățământul superior (universitate, Afam și ITS). Unele cursuri universitare au locuri limitate, prin urmare studenții trebuie să susțină un examen de admitere.
Învățământul nestatal
Articolul 33 din Constituția italiană stabilește două principii fundamentale: obligația, din partea Statului, de a oferi un sistem de învățământ de stat tuturor tinerilor și dreptul, persoanelor fizice și juridice, de a înființa școli și instituții de învățământ, fără cheltuieli din partea Statului.
Școlile paritare sunt autorizate să elibereze titluri de studii cu aceeași valoare legală ca și cele din școlile de stat corespunzătoare; au libertate deplină în ceea ce privește orientarea culturală și cea pedagogică-didactică și beneficiază de un tratament fiscal favorabil, dacă nu au scop lucrativ.