fbpx
  • Twitter
  • Facebook
  • Proiect
  • Scopul portalului
  • Parteneri
  • Valori
  • Drepturi și îndatoriri ale cetățenilor europeni
  • Română
    • Italiano
    • English
    • Polski
    • Română
Key for Mobility
  • Acasă
  • Reședință
    • Familie
  • Ocupare
    • Muncă subordonată
    • Afaceri și antreprenoriat
    • Cercetare
    • Stagiu și ucenicie
    • Regim fiscal
  • Securitate socială
    • Pensii pentru limită de vârstă și de urmaș
    • Indemnizații de șomaj
    • Alocații familiale
    • Asigurare de boală / sănătate și invaliditate
    • Asigurare împotriva accidentelor
    • Locuințe sociale
  • Educație
    • Recunoașterea diplomelor academice și calificărilor profesionale
    • Cursuri de limbi străine
    • Școlarizare
    • Înscriere în învățământul superior
  • Antidiscriminare
  • Servicii UE
    • Reședință UE
    • Ocupare UE
    • Ajutor social UE
    • Educație UE
    • Antidiscriminare UE
  • Selectează o țată
    • Croatia
    • France
    • Germany
    • Italy
    • Portugal
    • Romania
  • RomânăRomână
    • ItalianoItaliano
    • EnglishEnglish
    • PolskiPolski
    • RomânăRomână
  • Cautare
  • Menu Menu
FMD
Italia-ro

Asigurare împotriva accidentelor

Asigurarea obligatorie împotriva accidentelor la locul de muncă și a bolilor profesionale din Italia este administrată de INAIL, autoritate publică noneconomică.

Obiectivele Inail sunt:

  • de a reduce fenomenul accidentelor la locul de muncă
  • de a asigura lucrătorii ce desfășoară activități cu risc
  • de a garanta reintegrarea în câmpul muncii a lucrătorului accidentat
  • de a desfășura activități de cercetare și dezvoltare a metodelor de control și verificare în domeniul prevenirii și securității la locul de muncă.

Asigurarea, obligatorie pentru toți angajatorii ce angajează lucrători dependenți și parasubordonați în activități pe care legea le clasifică ca fiind riscante, protejează lucrătorul împotriva daunelor provocate de accidentele și bolile profesionale cauzate la locul de muncă.

Artizanii și lucrătorii autonomi din sectorul agricol sunt obligați să se asigure și pe ei înșiși. Asigurarea scutește angajatorul de răspunderea civilă ce poate rezulta din pagubele suferite de angajații săi.

Lucrătorul detașat în străinătate continuă să fie acoperit de sistemul de securitate socială din țara de origine. Se poate prolunga asigurarea de sănătate dacă există un acord reciproc între autoritățile ambelor țări. În cazul unui accident la locul de muncă în perioada detașării, lucrătorul informează angajatorul din străinătate.

De asemenea, în Italia, legea 493/99 prevede o poliță de asigurare împotriva accidentelor domestice ce protejează persoanele, femeile sau bărbații, care desfășoară, în mod gratuit sau fără un raport de subordonare, o activitate de îngrijire a membrilor familiei și a spațiului în care locuiesc.

Este obligat să stipuleze un contract de asigurare împotriva accidentelor la domiciliu cine:

  • are vârsta cuprinsă între 18 și 67 de ani
  • desfășoară o activitate de îngrijire a membrilor familiei și a casei
  • nu are un raport de subordonare
  • desfășoară munca casnică în mod obișnuit și exclusiv.

Prima de asigurare anuală stabilită este de € 24,00.

 

LINK UTILI ARGOMENTI TRATTATI

https://www.inail.it/cs/internet/home.html

https://www.inail.it/cs/internet/docs/alg-pubbl-guida-alle-prestazioni.pdf

https://gestioneaccessi.inail.it/IAA/public/login?TYPE=33554433&REALMOID=06-b7dd5a68-c4a3-420a-893d-1a668f4b04ee&GUID=&SMAUTHREASON=0&METHOD=GET&SMAGENTNAME=MFYTXr6WTlG5cRccab4K03WlzR5BElVyRIYIr8UU0JLFYjqXvBMDagbVUScKj8Z6&TARGET=-SM-http%3a%2f%2fwww%2einail%2eit%2fso–access–page%2f

https://www.lavoro.gov.it/temi-e-priorita/previdenza/focus-on/Assicurazione-contro-infortuni-sul-lavoro-e-malattie-professionali/Pagine/default.aspx

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:49:412021-02-16 10:51:00Asigurare împotriva accidentelor
FMD
Italia-ro

Locuințe sociale

Condițiile pentru a solicita o locuință socială:

  • cetățeni italieni sau cetățeni rezidenți sau cetățeni ce lucrează în orașul în care intenționează să solicite alocarea unei locuințe sociale;
  • cetățenii străini cu drept de ședere,
  • cetățenii străinii care dețin un permis de ședere de lungă durată,
  • un venit total inferior unei sume stabilite,
  • un anumit număr de copii,
  • prezența unui membru al familiei cu dizabilități,
  • nu a fost înlăturat pentru restanțe din alte locuințe sociale în ultimii 5 ani,
  • nu a ocupat fără drept o locuință sociale în ultimii 5 ani.

Cerințele necesare pentru a se înscrie în lista persoanelor cu dreptul la o locuință socială pot varia de la o instituție la alta, ce se ocupă de alocarea lor.

Unde și cum se solicită locuința socială?

Trebuie să vă adresați la birourile Primăriei de reședință, unde veți prezenta o cerere, anexând documentația necesară.

Din moment ce cererea dvs. va respecta condițiile, Primăria vă va înscrie în lista de așteptare pentru locuința socială, conform căreia sunt distribuite aceste apartamente.

Cum se întocmește lista de asteptare pentru locuințele sociale?

Criteriile în baza cărora se acordă “punctajul” pentru a obține o locuință socială sunt:

  • De a avea un venit ce se situează sub o anumită limită (acest criteriu nu este același în toată Italia, dar este stabilit de la o Primărie la alta).
  • De a fi încadrat într-un grad de handicap (cu cât este mai mare, cu atât e mai bine)
  • Numărul membrilor nucleului familial (cu cât este mai mare, cu atât e mai bine)
  • Numărul minorilor la întreținere (cu cât mai mulți sunt, cu atât punctajul este mai mare).

Actele necesare pentru prezentarea dosarului pentru locuința socială:

Prezentarea dosarului pentru o locuință socială este întotdeauna un stres, în special pentru cei cu reședința în orașele mari. Există o listă de acte de care trebuie să dispuneți și pe care Vă sfătuim să le prezentați, ca să nu vă întoarceți de prea multe ori la biroul primăriei pentru a completa cererea.

  • Document de identitate valabil.
  • Formular Isee (Indicatorul Situației Economice).
  • Certificat de invaliditate civilă sau alt tip de invaliditate, în care este specificat și gradul invalidității dvs. Acest act este necesar DOAR pentru cei cu dizabilități, desigur.

Cu siguranță, aceste documente nu vor fi suficiente (fiecare Primărie solicită acte suplimentare necesare pentru completarea dosarului).

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:48:322021-02-16 10:54:23Locuințe sociale
FMD
Italia-ro

Educație

Sistemul de învățământ și educație italian este organizat pe baza principiilor subsidiarității și autonomiei instituțiilor de învățământ.

Statul are o competență legislativă exclusivă privind „normele generale de învățământ” pe care le garantează pe întreg teritoriu național.

Mai mult, Statul stabilește principiile fundamentale pe care trebuie să le respecte Regiunile.

Regiunile au o putere legislativă concurentă în domeniul educației și exclusivă în domeniul educației și formării profesionale.

Instituțiile de învățământ de stat au autonomie didactică, organizațională și de cercetare, experimentare și dezvoltare.

Învățământul obligatoriu are o durată de 10 ani, de la vârsta 6 la 16 ani, ce cuprinde opt ani din primul ciclu de învățământ și primii doi ani din al doilea ciclu, care pot fi frecventați în școala secundară superioară de competență statală ori/sau în cadrul unităților de învățământ și de formare profesională de competență regională.

De asemenea toți tinerii au dreptul/obligația de instruire și formare timp de cel puțin 12 ani sau, în orice caz, până la obținerea unei calificări profesionale trienală, înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

Învățământul obligatoriu poate fi frecventat fie în școlile publice fie în cele paritarie, ce alcătuiesc sistemul public de învățământ, dar și în școlile care nu sunt paritarie sau prin intermediul instruirii în familie. Pentru ultimele două cazuri, sunt necesare teste de competență.

Părinții sunt responsabili de îndeplinirea obligației de instruire a minorilor, în timp ce primăriile de reședință și directorii școlilor asigură supravegherea îndeplinirii obligației.

Odată completat parcursul de învăţamănt obligatoriu și în cazul în care elevul nu intenționează să continue parcursul școlar, li se eliberează o certificare a competențelor dobândite.

După promovarea examenului de bacalaureat, elevul poate avea acces la cursurile din învățământul superior (universitate, Afam și ITS). Unele cursuri universitare au locuri limitate, prin urmare studenții trebuie să susțină un examen de admitere.

Învățământul nestatal

Articolul 33 din Constituția italiană stabilește două principii fundamentale: obligația, din partea Statului, de a oferi un sistem de învățământ de stat tuturor tinerilor și dreptul, persoanelor fizice și juridice, de a înființa școli și instituții de învățământ, fără cheltuieli din partea Statului.

Școlile paritare sunt autorizate să elibereze titluri de studii cu aceeași valoare legală ca și cele din școlile de stat corespunzătoare; au libertate deplină în ceea ce privește orientarea culturală și cea pedagogică-didactică și beneficiază de un tratament fiscal  favorabil, dacă nu au scop lucrativ.

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:48:002021-01-30 14:05:50Educație
FMD
Italia-ro

Recunoașterea diplomelor academice și calificărilor profesionale

Cetățenii UE, din Islanda, Liechtstein, Norvegia și Elveția pot exercita o „profesie reglementată” în Italia, după ce au obținut recunoașterea titlului sau a calificării profesionale.

La 18 ianuarie 2016, Directiva 2013/55/​​UE a fost pusă în aplicare în Italia prin Decretul-lege din 28 ianuarie 2016, nr. 15 care a introdus câteva inovații pentru a facilita libera circulație a profesioniștilor în Țările UE

„Profesia reglementată” este activitatea sau ansamblul de activități care pot fi exercitate numai dacă se deține anumite titluri de studiu, certificate, autorizări.

Directiva 2013/55/​​UE reglementează recunoașterea calificărilor profesionale în următoarele cazuri: libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii.

În primul caz, un cetățean european poate exercita propria profesia în Italia, după ce a obținut recunoașterea calificării profesionale sau a titlului de studiu obținut într-un alt stat UE.

În al doilea caz, un cetățean UE poate desfășura în Italia, în mod parțial și ocazional, activitatea profesională pe care o desfășoară pe deplin într-un alt stat membru, după după ce a depus, în scris, o cerere preliminară.

Directiva a introdus, pentru cinci profesii (farmacist, fizioterapeut, asistent medical, ghid alpin și agent imobiliar) posibilitatea de a solicita recunoașterea calificării lor profesionale sau a libertății de a presta servicii prin intermediul Cardului Profesional European.

Echivalarea este recunoașterea egalității de valoare și autenticitate a unui titlu de studiu străin cu cel obținut în Italia.

Cererea trebuie depusă de către persoana interesată la Inspectoratului Școlar Teritorial din competența provinciei de reședință în cazul certificatului de absolvire a școlii elementare sau gimnaziale; la orice Inspectorat Școlar în cazul unei diplome de învățământ secundar.

În ceea ce privește titlurile de studii universitare obținute în străinătate, universitățile sunt responsabile de evaluarea „corespondenței” cu un titlu de studiu italian.

Cererea poate fi depusă:

  • la Reprezentanța Diplomatică Italiană, dacă cetățeanul străin are reședință în străinătate;
  • direct la Universitate dacă cetățeanul străin are reședință legală în Italia.

Conform legii nr. 148/2002, Universitatea poate solicita integrarea cursului de studii cu un număr de examene de diferență.

Recunoașterea calificărilor profesionale, necesare pentru exercitărea unei profesii, și recunoașterea academică a titlurilor de studii obținute sunt două aspecte diferite reglementate de legi diferite.

În timp ce prima face referință la toate profesiile ce prevăd o formare universitară de trei ani, a doua, însă, la acele activități profesionale care necesită de un titlu universitar inferior de trei ani, o diplomă a învățământului secundar

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:47:082021-01-30 14:06:57Recunoașterea diplomelor academice și calificărilor profesionale
FMD
Italia-ro

Cursuri de limbi străine

Se pot înscrie la Centrele Provinciale de Educație pentru Adulți:

  • Adulți, inclusiv străini, care nu au completat ciclul de învățământ obligatoriu și care intenționează să obțină titlul de studiu pentru primul ciclu de şcoală
  • Adulți, inclusiv străini, care au un titlul de studiu al primului ciclu de învățământ și care intenționează să obțină titlul de studiu al celui de-al doilea ciclu de educație
  • Adulți străini care intenționează să se înscrie la cursurile de alfabetizare și de învățare a limbii italiene.

Cursurile de educație pentru adulți ale CPIA, inclusiv cele organizate în penitenciare, sunt structurate în modul următor:

  • Cursuri de alfabetizare și învățare a limbii italiene (organizate de CPIA)

CPIA oferă cursuri de alfabetizare și învățare a limbii italiene L2 (AALI) în scopul obținerii unui certificat care să confirme cunoaşterea limbii italiene cel putin la nivelul A2, nivel prevăzut de Cadrului european comun de referință pentru cunoașterea limbilor

Se pot înscrie la cursurile de primul nivel:

  • adulții, inclusiv cetățeni străini, lipsiți de cunoștințele de bază legate de învățământul obligatoriu, menționate în Decretul ministerial nr. 139/2007, sau car e nu au titlul de studiu pentru primul ciclu de învățământ;

Se pot înscrie la cursurile de nivelul doi:

  • adulți, inclusiv cetățeni străini, care  dispun de titlul de studiu al primului ciclu de învățământ;

Se pot înscrie înscrie la cursurile de alfabetizare și învățare a limbii italiene:

  • adulți, cetățeni străini de vârstă activă, care dețin  titluri de studii obținute în țările de origine.

Înregistrarea la primul nivel:

  • cererea se depune personal la sediul administrativ al CPIA sau la “birourile asociate”.

Înscrrierea la nivelul doi:

  • cererea se depune direct la sediul unității de învățământ al CPIA (sediul ce se ocupă de nivelul doi), adică la instituțiile de învățământ în cadrul cărora se organizează cursurile de nivelul doi, care la rândul lor trimit o copie la sediul central al CPIA.

Cererile de înregistrare se depun în mod obișnuit până la 31 mai și, în orice caz, nu mai târziu de 15 octombrie. Sunt acceptate oricum și cererile depuse după datele menționate anterior.

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:46:292021-01-30 14:07:49Cursuri de limbi străine
FMD
Italia-ro

Școlarizare

Sistemul de învățământ italian este organizat după cum urmează:

  • Educația timpurie 0-6 ani, neobligatorie, este formată din:
    • nivelul antepreşcolar ce prevede servicii educaționale pentru copiii între trei și treizeci și șase de luni;
    • învăţământul preşcolar (grădinița), ce poate fi administrat de Stat, de Autoritățile locale, direct sau prin stipularea acordurilor, de către alte organizații publice sau private, unde pot fi înscriși copiii cu vârsta între trei și șase ani;

Primul ciclu de învățământ obligatoriu, cu o durată totală de 8 ani, este structurat în:

  • școala primară (5 ani), pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani; școala primară își propune: să promoveze dezvoltarea personalității, respectând în același timp diversitatea individuală; să permită dobândirea și dezvoltarea cunoștințelor și a abilităților de bază a gândirii logice si critice; să favorizeze învățarea mijloacelor de expresie, inclusiv studierea unei limbi a Uniunii Europene (engleza) pe lângă limba italiană; să pună bazele utilizării metodelor științifice în studiul lumii înconjurătoare, cu toate fenomenele și legilor sale; să valorifice abilitățile relaționale și de orientare în spațiu și timp; să educe în tinerii cetățeni principiile fundamentale ale coexistenței civile.
  • școală secundară de primul grad (3 ani), pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani. Școală secundară de primul grad: stimulează dezvoltarea abilităţilor pentru o învăţare independentă și de interacțiune socială; organizează și dezvoltă, prin alfabetizare și studiu aprofundat al tehnologiei informației, cunoștințe și abilități, în raport atât cu tradiția culturală cât și cu evoluția socială, culturală și științifică a realității contemporane; dezvoltă progresiv competențele și capacitatea de a alege, în raport cu aptitudinile și vocațiile elevilor; oferă instrumente adecvate pentru continuarea activităților de educație și formare; introduce studierea celei de-a doua limbă a Uniunii Europene; orientează elevii în alegerea următorului ciclu de învățământ și formare.

Al doilea ciclu de învățământ este structurat în modul următor:

  • școala secundară de gradul doi (5 ani). Școlile organizează cursuri de liceu, de institute tehnice și de institute profesionale pentru elevii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani;
  • cursuri de trei și patru ani de învățământ și formare profesională (IeFP) sunt de competență regională și sunt destinate elevilor care au finalizat cu succes primul ciclu de învățământ.
  • învățământul superior organizat în universități, în institute de înaltă formare artistică, muzicală și coreografică, (AFAM) și în institute tehnice superioare (ITS) ce oferă  diverse tipuri de cursuri de formare.

https://www.miur.gov.it/web/guest/sistema-educativo-di-istruzione-e-formazione

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:45:542021-01-30 14:08:51Școlarizare
FMD
Italia-ro

Înscriere în învățământul superior

În Italia, titlurile de studiu cu valoare legală sunt emise de Instituțiile autorizate și acreditate de Minister.
Sistemul italian este format din:

  • 97 de Instituții universitare dintre care 67 Universități de Stat
  • 19 Universități non-statale recunoscute legal
  • 11 Universități non-statale telematice recunoscute legal.

Pe site-ul Ministerului Educației, Universității și Cercetării, pot fi consultate mai multe informații despre Sistemul Universitar și Instituțiile Universitare acreditate.

Există o secțiune dedicată mobilității internaționale, cu trimiteri către Nato Internship Programme, stagii de practică în străinătate și informații pentru studenții străini.

De pe pagina de pornire a sitului Ministerului, puteți accesa secțiunea Universitaly unde puteți găsi toate informațiile utile despre: unde să studiați, ce să studiați, universitățile acreditate, costurile și cursurile disponibile în limba engleză și o secțiune dedicată orientării în alegerea celui mai bun curs de studii.

Înscrierea la universitate este condiționată de plata taxelor universitare.

Modalitatea și termenul de plată sunt stabilite independent de fiecare universitate;

Suma taxelor variază de la o universitate la alta, în funcție de cursul ales.

Universitățile non-statale sunt mai scumpe decât cele publice.

Înscrierea la facultățile științifice este de obicei mai scumpă, deoarece implică utilizarea laboratoarelor; chiar și înscrierea la masteratul universitar și la cursurile de specializare necesită plata unor taxe destul de înalte.

Unele categorii de studenți sunt scutite de plata taxelor, cum ar fi cazul câștigătorilor de burse de studii și a celor ce demonstrează venituri minime.

Toate informațiile necesare pot fi accesate în secțiunea „Dreptul la studiu”, în următorul link:

https://www.universitaly.it/index.php/page/6

Pentru înscrierea la Universitate, sunt necesare următoarele acte:

  • formular de cerere, poate fi descărcat de pe pagina web a universității sau retras de la secretariat
  • copia diplomei de liceu;
  • document de identitate și cod fiscal;
  • bonul de plată a taxei de înscriere.

Principalele titluri de studii  universitare sunt:

Studii universitare de licență (ciclul I). Aceste cursuri au o durată de trei ani.

Studii universitare de master (ciclul II) cu o durată de doi ani. Unele cursuri (Medicină și Chirurgie, Medicină Veterinară, Stomatologie și Tehnică Dentară, Farmacie și Farmacie Industrială, Arhitectură și Inginerie Arhitecturală, Drept, Științe ale Educației) sunt numite „Studii de master “de ciclu unic”

Studii universitare de doctorat (ciclul III). Studiile universitare de master permite accesul la studiile universitare de doctorat și la alte cursuri de ciclul III. Durata este de cel puțin 3 ani.

https://www.miur.gov.it/web/guest/sistema_universitario

https://www.miur.gov.it/web/guest/sistema_universitario

https://www.universitaly.it/

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:45:182021-02-16 11:06:59Înscriere în învățământul superior
FMD
Italia-ro

Antidiscriminare

În Italia, politicile anti-discriminare își au originea în Constituție, la art. 3 care postulează principiul egalității în sens formal (paragraful 1) și fundamental (paragraful 2), dar articulate și detaliate în mod corespunzător în legile ce urmează:

  • Legea 654 din 13 octombrie 1975, Ractifică și aplică convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, deschisă spre semnare  la New York la 7 martie 1966.
  • Legea nr. 205 din 25 iunie 1993, „Transformă în lege, cu modificări, decretul-lege nr. 122 din 26 aprilie 1993, ce conține măsuri urgente privind discriminarea rasială, etnică și religioasă”

Legea nr. 122/1993 sancționează și condamnă acțiunile și lozincile legate de ideologia nazi-fascistă, scopul cărora este de a incita la violență și discriminare din motive rasiale, etnice, religioase sau naționale. În special, art. 1, care modifică art. 3 din legea nr. 654/1975, se referă la discriminare, ură sau violență din motive rasiale, etnice, naționale sau religioase.

  • Decretul – lege n. 215 din 9 iulie 2003 pune în aplicare  directiva 2000/43/CE cu privire la principiul egalității de tratament între persoane, fără deosebire  de rasă și origine etnică

Decretul-lege n.215/2003 pune în aplicare directiva 2000/43/CE cu privire la principiul egalității de tratament între persoane, fără deosebire  de rasă și origine etnică.

Obiectul decretului, prevăzut de art. 1, este acela de a pune în aplicare prevederile cu privire la principiul egalității de tratament între persoane „ fără deosebire  de rasă și origine etnică,și dispune măsurile necesare pentru ca diferențele de rasă sau de origine etnică să nu devină motiv de discriminare, din perspectiva ce ia în considerare impactul diferit pe care îl pot avea aceleași forme de discriminare asupra femeilor și a bărbaților, precum și existența formelor de rasism de natură culturală și religioasă “.

  • Decretul – lege nr. 216 din 2003 pune în aplicare directiva  2000/78/CE pentru egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă

 Decretul – lege nr. 216 din  2003,  pune  în aplicare directiva 2000/78/CE care stabilește egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă, atât în ​​sectorul public, cât și în cel privat, indiferent de handicap, religie, convingeri personale, vârstă sau orientare sexuală.

Decretul-lege distinge cazurile imputabile discriminării directe și indirecte. De asemenea, introduce în mod indirect definiția așa-numitului  mobbing,  adică aplicarea hărțuirii sau a comportamentului nedorit ce conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator, având drept scop sau efect lezărea demnității personale.

October 2, 2020/de FMD
https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png 0 0 FMD https://key4mobility.eu/wp-content/uploads/2020/07/logo-01.png FMD2020-10-02 13:44:362021-01-30 14:10:47Antidiscriminare
Pagina 4 din 41234
logo

The European Commission’s support for the production of this website does not constitute an endorsement of the contents, which reflect the views only of the authors, and the Commission cannot be held responsible for any use which may be made of the information contained therein.

rec-eu-funded-1 (1)
© Copyright - Key for Mobility | Privacy Policy
  • Twitter
  • Facebook
Scroll to top
Survey SatisfactionLeave us your opinion

Before leaving the site we will be grateful for your opinion: Fill out the survay

Fill out the survey

No thanks, I’m not interested!

This is a notification that can be used for cookie consent or other important news. It also got a modal window now! Click "learn more" to see it!

OKLearn More

Cookie and Privacy Settings



How we use cookies

We may request cookies to be set on your device. We use cookies to let us know when you visit our websites, how you interact with us, to enrich your user experience, and to customize your relationship with our website.

Click on the different category headings to find out more. You can also change some of your preferences. Note that blocking some types of cookies may impact your experience on our websites and the services we are able to offer.

Essential Website Cookies

These cookies are strictly necessary to provide you with services available through our website and to use some of its features.

Because these cookies are strictly necessary to deliver the website, refuseing them will have impact how our site functions. You always can block or delete cookies by changing your browser settings and force blocking all cookies on this website. But this will always prompt you to accept/refuse cookies when revisiting our site.

We fully respect if you want to refuse cookies but to avoid asking you again and again kindly allow us to store a cookie for that. You are free to opt out any time or opt in for other cookies to get a better experience. If you refuse cookies we will remove all set cookies in our domain.

We provide you with a list of stored cookies on your computer in our domain so you can check what we stored. Due to security reasons we are not able to show or modify cookies from other domains. You can check these in your browser security settings.

Other external services

We also use different external services like Google Webfonts, Google Maps, and external Video providers. Since these providers may collect personal data like your IP address we allow you to block them here. Please be aware that this might heavily reduce the functionality and appearance of our site. Changes will take effect once you reload the page.

Google Webfont Settings:

Google Map Settings:

Google reCaptcha Settings:

Vimeo and Youtube video embeds:

Accept settingsHide notification only