Cetatenii UE si ai SEE care se afla pe teritoriul Romaniei si au statut de rezident recunoscut beneficiaza de aceleasi drepturi de asigurari sociale ca si cetatenii romani in conditiile legii.
În România, protecţia socială este asigurată de instituţii publice aflate în strânsă cooperare cu instituţii private. Instituţiile publice de protecţie socială coordonează diferite sisteme, atât la nivelul central, cât şi la cel local al administraţiei.
La nivel administrativ central, ministerele, agenţiile naţionale sau casele naţionale asigură protecţia persoanelor în ceea ce priveşte drepturile lor de boală/sănătate, maternitate, invaliditate, limită de vârstă, urmaş, accidente de muncă şi boli profesionale, familie/copii şi şomaj.
La nivel administrativ local, primăriile şi direcţiile generale judeţene pentru asistenţă socială şi protecţia copilului acoperă necesităţile persoanelor în conformitate cu principiile de solidaritate socială şi incluziune socială.
Cele mai importante instituţii private de protecţie socială sunt societăţile de pensii. Acestea sunt instituţii noi, care au devenit operaţionale destul de recent şi sunt responsabile pentru acordarea de pensii de invaliditate, pentru limită de vârstă şi de urmaş. Prestatorii privaţi de servicii sociale, pe de altă parte, acoperă în mare măsură necesităţile persoanelor în ceea ce priveşte îngrijirea pe termen lung.